Teste gratuite pentru aflarea numărului de kilometri reali ai mașinii la Salonul Auto Bucureşti

Autor: Adrian Somai 12 oct. 2022 Știri auto

Registrul Auto Român a anunțat la mijlocul acestei săptămâni că în această perioadă face testări gratuite în cadrul Salonului Auto București pentru verificarea numărului de kilometri parcurși de autovehicule și înregistrați în unitatea și modulele electronice de comandă. În mod normal, acest serviciu de verificare a kilometrilor reali este disponibil doar la RAR Grivița – București. Ediția din acest an a Salonului Auto de la București își va închide porțile la sfârșitul acestei săptămâni, în data de 16 octombrie.

“Mai sunt şase zile în care puteţi beneficia de o testare OBD gratuită, pentru verificarea numărului de kilometri parcurşi înregistraţi în unitatea şi modulele electronice de comandă ale autovehiculului personal. Se întâmplă în cadrul Salonului Auto Bucureşti, unde colegii noştri vă aşteaptă să vizitaţi standul în care am expus şi autolaboratorul pentru măsurarea calităţii aerului ambiant” a transmis Registrul Auto Român prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare.

O treime din mașinile second-hand au kilometrajul dat înapoi

Serviciul de verificare a kilometrilor reali parcurși de un autoturism este extrem de util pentru cei care au de gând să cumpere o mașină la mâna a doua. Din păcate, falsificarea numărului de kilometri din bord este o practică comună pe piața auto a mașinilor la mâna a doua din țara noastră, numeroși șoferi păcălindu-se la acest capitol.

Potrivit specialiștilor, cel puțin o treime din mașinile la mâna a doua vândute în România au kilometrajul fals, cumpărătorii plătind în medie 2.000 de euro în plus pentru mașini din această cauză. Potrivit unei analize realizate cu aproape doi ani în urmă în bazele de date, valoarea medie cu care kilometrajul a fost resetat în cazul mașinilor de pe piața auto second-hand din România a fost de 59.000 de kilometri. În aceste condiții, este clar că în țara noastră au fost vândute mașini care au avut kilometrajul dat înapoi chiar cu 100.000 de kilometri sau poate chiar mai mult!

Sursa: News.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Promotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide